Apa limpede se napustea cu sete peste stancile reci. Aerul proaspat de munte imi gadila narile. M-am apropiat cu pasi tematori de marginea raului. Mi-am impins ochelarii mai aproape de ochii si m-am incruntat la ceea ce parea a fi un peste.
- Mama! Am gasit un peste!
- Bravo! se auzi vocea ei calma undeva in spatele meu.
Am zambit si m-am asezat in genunchi , privind micul animalut cum danseaza in ritmurile valurilor.
- Vino sa mananci! a spus mama, distragandu-mi atentia.
M-am ridicat in graba si am fugit la mica masuta instalata in mijlocul poienitei. Am inceput sa mananc cu pofta, admirand salbaticia ce ne inconjura.
-Draga mea, unde iti este cercelul? ma intreba mama mea, incruntandu-se.
Am dus tematoare mana la ureche si am descoperit, din pacate, ca nu se insela. M-am ridicat si am fugit langa rau. Dar nu era nici urma de cercel. Privirea mi s-a incetosat o secunda din cauza lacrimilor. Insa m-am stapanit si am incercat sa-l mai caut.
- Ah, draga mea! se auzi glasul vesel al mamei mele. Iata! Aici era!
M-am intors spre ea si am vazut ca in palma ei se odihnea micutul cercel. Am zambit usurata si m-am intors la masa.
