Mereu ma gandesc si-mi aduc aminte ce fel au trecut anii pe cand eu eram o simpla eleva, iar de cele mai multe ori raman doar cu un gust amar.
Abia acum realizez greselile pe care le-am facut, dar chiar daca as vrea, n-as putea sa dau timpul inapoi si sa le indrept. Imi amintesc ura pe care ne-o purtam unii fata de altii, grupuletele din clasa si instinctul competitiv. Anturajul in care ne aflam in afara orelor era, insa, cel ce ne tragea cel mai mult in jos. Din pacate, eu n-am avut parte de unul tocmai bun. Eu nu aveam prieteni, ci cunostinte, iar colegii ramaneau simpli colegi cu care eram nevoit sa-mi petrec cea mai mare parte din zi. Ma comportam deplorabil cu cei din clasa, iar atitudinea si in special limbajul lasau de dorit. Vocabularul meu devenise limitat doar la orele de curs, nu si in momentele mele de "glorie" in fata colegilor. Perioada asta a fost urmata de o nenorocire. Din nefericire pentru mine, am fost depistata cu o boala foarte grea ce inca imi apasa umerii. Eram slabita. Nu-mi mai doream nimic, decat sa ma fac bine. Nu-mi mai facea placere si nu mai aveam puterea sa le vorbesc urat celor din jur. Cand ma asteptam cel mai putin, m-am trezit inconjurata de intreaga mea clasa. Toti. Venisera sa ma vada! Ah! Ce lucru minunat si, totusi, atat de diferit pentru mine! Tot ce-mi amintesc a fost ca am spus:
-N-am sa-mi mai injur colegii!
Dupa care, am adormit datorita medicamentatiei. Si acum, dupa atatia ani, realizez cat de importanti sunt cei din jur pentru noi si ca daca vrei cu adevarat, iti poti gasi frati si surori printre straini!
