Cel liber și cel închis.
Brrr! Se aude ceva, dincolo de tufișurile înalte ale grădinei zoologice. Un leu puternic, tânăr își face apariția, în toată splendoarea lui.Într-o cușcă, stă un leu tot tânăr, dar slăbit și plictisit. Leul cel puternic îl zărește.
-Roarrr! Ce mai faci frate?
-Nu sunt bine, fratele meu...
-Dar unde ți-e urletul maiestuos?
-Eu nu mai urlu Dacă urlu tare, mă biciuiesc bine îngrijitorii.
-Roar! Ce le-aș face eu! I-aș mușca așa, ca pe carnea asta, pe care am vânat-o.
-Aș pleca de aici repede, dar nu pot! Gratiile cuștii sunt prea puternice.
-Voi merge tiptil-tiptil și voi lua cheia îngrijitorului.
-Dar chiar dacă vei merge ușor-ușor, te va observa rapid îngrijitorul și te va prinde. Atunci vei sfârși urât.
-Ba nu! O voi ruga frumos pe acea vrabie ca să mi-o ia.
-Dar nu va vrea! Va crede că o vei mânca.
-Ba nu! Ai să vezi.
Și leul cel puternic o rugă mult pe vrabie să zboare ușor să ia cheia.
-Bine! Cip-cirip! Dar să nu mă mănânci!
-Nu te voi mânca, îți promit.
Și mica vrăbiuță luă rapid cheia, fără ca îngrijitorul să simtă ceva.
-Sunt liber! Brrrr! Ce bine!
-Nu fă așa! Ci așa: roarrr!
-Roarrr!
Și cei doi lei plecaseră împreună, fără griji.
.
