Câmpia din faţa mea pare că nu are capăt. Verdele crud al lanului de grâu a înghiţit totul în jur. A ajuns până la linia orizontului şi ameninţă să pună stăpânire asupra cerului. Din loc în loc, dâre lungi, de la urmele tractoarelor, brăzdează ogorul şi dau impresia existenţei unor poteci către înaltului cerului. Aproape îţi vine să crezi că dacă mergi pe aceste urme, vei ajunge să atingi norii pufoşi, care au acoperit o parte din cerul albastru.
Un miros de proaspăt, venit de la vegetaţia verde care înveleşte pământul, îţi umple nările şi te îmbată cu emanaţii curate. În câteva luni, peste aceste câmpuri, rodul se va aşterne. Grâul va face spic, iar verdele crud al pământului se va transforma într-un galben auriu. Câmpia se va transforma într-un covor de aur, care va aştepta tăcută să fie cutreierată de gospodarii harnici ai locului.sper ca am fost de ajutor
