Padurea , o simt ca un colt de viata tainic si pur.Vad cum
soarele se oglindeste printre copacii falnici , dar subtiri , cum parca
primavara isi trimite solii: ghiocei si coltul fraged si firav al ierbii
care sageteaza zapada aproape topita.Raul care curge lin si unduitor
imi trezeste linistea profunda a naturii calme,iar pietrele argintii
care se observa in apa limpede par ca niste nestemate.
Pe langa
sentimentele mele de admiratie fata de verdele exuberant si fermecator
invocat de natura sublima ma induce sa cred ca libertatea inseamna
putere si o paralela a fericirii. Toate florile si bogatiile naturii au
iesit de sub pamantul rece peste care a fost asternuta neaua cristalina,
acum totul este colorat si des , totul este gingas si pasarile zboara
pe cerul infinit albastru cu aripile lor ca niste valuri proptitoare ale
marii.
Cu toate aceste, tot ce tine de natura este frumos , este
sublim si mirific ,iar eu dorindu-mi si mai mult sa o vad, sa o simt, sa
ma bucur si in primul rand sa o traiesc.
