Este primavara. Totul miroase proaspat. Soarele tandru lumineaza pamantul amortit, norii ca de vata de zahar pluteau pe nemarginitul cer.
In toata linistea diminetii somnoroase se auzeau glasuri subtiri si firave ca de copii. Nici una nici alta era mierla mai maiastra ca cerul stelele si luna. Astfel am iesit afara si asezandu-ma pe iarba rece si proaspata ma cufund intr-o mare de ganduri. Am stat si m-am gandit la tot, la tot ce ma inconjura si la sentimentele din adancul meu. Ma simteam tulburat si melancolic. Lumea parea la fel nu vedeam alt ceva decat tristetea ce ma-nvonjura si in acel moment se aude un ciripit ce-ti mangaia sufletul sihastru. Atunci mi-am amintit de un chip bland si plapand ce ma linistea mereu dar nu puteam s-o descriu decat intr-un cuvant''draga''. Si numele ei iti mangaia buzele si atingera-i dulce.
Atuci m-am intors acasa si era acolo astepta pe perevaz si visa cu ochii deschisi. Pletele ii zburau in adierea vantului si ochi-i sclipeau. Dar era noapte. Privea luna ca pe un necunoscut. Eu ma-apropii de ea si atunci se linisteste ,imi spune numele si privim bland si ciudat amurgul dulce...Sfarsit sper ca ti-am fost de ajutor...
