Catre Mihai Eminescu
Bădie Mihai,
Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și
amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred.
Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ș-apoi dă, poate
nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în
loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a
legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea
aceluia care rămâne singur. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul
unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin
cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar
coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să
plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin
Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare
pentru Ieșul nostru uitat si părăsit de toți. Și dimineața când ne
întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără de prihană si
atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine știe ce
nelegiuire am făptuit și noi. Ți-as scrie mai multișor, însă a venit
Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie.
Cu toată dragostea,Ionică
Ieși, 1877, decembre
