Pana in epoca marilor descoperirii geografice, europenii cunosteau mai bine, Orientul Apropiat si nordul Africii, aveau cunostinte vagi despre restul Asiei si Africii, iar navigatia spre Islanda si Groenlanda era limitata la popoarele scandinave. Arabii aveau cunostinte mai intinse asupra Africii tropicale si a Asiei si navigau, prin Oceanul Indian, spre Arabia, Africa orientala si Asia de Sud si Sud-Est. Nici europenii si nici arabii nu aveau insa o imagine de ansamblu asupra globului pamantesc. Calatoriile facute de europeni in Asia in secolele XIII-XV si descrierile lasate de ei, indeosebi “Cartea minunilor lumii” de Marco Polo , au jucat un anumit rol in cunoasterea de catre europeni a Asiei si indeosebi a Orientului Indepartat.
