La inceput era un balans asemanator unui dans de perechi imbratisate binecuvantat de legendarii zei ai Olimpului. Le multumeam in gand pentru sansa
de a fi parte din echipajul unei corabii ce amintea de razboiul dintre troieni si ahei.
Miza noastra nu era insa recuperarea frumoasei Elena ,ci gasirea unei comori
pierdute. Cu timpul ,balansul marii se transforma sub puterea zeului Neptun
intr-o furtuna inspaimantatoare. Neptun isi trambita mania sub privirea noastra,
demonstrand ca el este eternul stapan al apelor. In mod sigur, ceva nu-i convenea.
Incercam atent sa-mi plec urechea si sa gasesc raspunsurile pe care valurile
de proportii colosale ni le transmiteau noua,intregului echipaj.
Zgomotul marii devenise o bolboroseala continua si o fierbere ,schimband a ei
cantare intr-un blestem insuportabil. Noi ,oamenii eram niste jucarii dezarticulate
intr-o corabie care-si canta si ea sfarsitul. Miile de creste acvatice ne urmareau pe mica bucata de lemn ,pentru ca asa devenise acum mareata corabie care nu
cu mult timp in urma parasea triumfatoare portul ,cerandu-si tributul uman pentru
imensa noastra aroganta : gasirea comorii zeilor.
Uitasem esentialul : eram doar niste simpli muritori care doream in schimb nemurirea ! Or, se stie, nemurirea apartine zeilor.
