- Doamna, doamna, va simtiti bine, aveti nevoie de un pahar cu apa? intreba controlorul de tren ingrijorat.
- Vaaai, Bubibcoo al meu! apuca ea sa spuna printre suspine.
- Linistiti-va, tocmai mi-au adus doi tineri, calatori din alt vagon, un catel mic si alb, el trebuie sa fie Bubico al dumneavoastra. Este bine! Cei doi tineri, ajutati de alti cinci-sase oameni cu inima mare, l-au recuperat de pe peron.
-Vaaai, cum sa va multumesc?! Am acest catel de sase ani, el este comoara mea, este ca si copilul meu!
- Imediat o sa merg sa-l aduc, doamna, in cinci minute va fi din nou in cosuletul lui.
- Trebuie sa merg si eu, vreau sa multumesc oamenilor care l-au salvat.
-Sigur, doamna, cum doriti! Sa luati si vreo trei-patru cubulete de zahar, i-ar prinde bine dupa spaima ce-a tras-o!
- Da, aveti mare dreptate, lui ii place tare mult zaharelul, ii dau cel putin doua bucatele pe zi. Bea si laptic, cumpar un litru la doua zile.
- Am ajuns, acesti doi tineri curajosi v-au salvat catelul!
- Vaaaai, imi vine sa lesin de bucurie, va multumesc! Spuse asta si se apuca sa-i pupe pe fiecare de cate doua ori! Isi recupera "copilasul" care tremura inca de frica, ii dadu cele patru cubulete de zahar si o portie zdravana de laptic si porni catre compartimentul ei.
- Va multumesc inca o data, domnule controlor, fara Bubico al meu as fi murit! Trebuie sa va platesc doi-trei lei sau cat este nevoie, fara el n-as mai fi simtit ca traiesc!
- Nu va faceti probleme, doamna, eu ma bucur pentru dumneavostra, nu doresc bani. Data viitoare sa aveti mai multa grija de el.
-In 15 minute ajungeti la destinatie. La revedere!
-Ramas bun, domnule controlor!
