Țăcănel
, un motan tare leneș și bezmetic , trăia împreună cu stăpânii săi la marginea
unui orășel . Acesta locuia într-o casă mare și frumos amenajată , însă pe Țăcănel
cel leneș îl enervau treptele prea multe până sus , la culcușul său , și se
zbătea să caute o soluție problemei .
Într-o zi de iarnă , ce se mai gândi
motănelul nostru , și se hotărî să rămână neclintit în culcușul său , sus la
mansardă . A stat leneșul de el câteva ore , acolo , plictisit , dar ce să vezi
, deodată a început burtica lui să-și facă de cap.
-Fir-ar să fie ! Trebuie să-mi beau lăpticul
de la micul-dejun .
Aoleu ! Bolul meu este în sufragerie . Vai ! Iar trebuie să
cobor treptele astea urâcioase !
Astfel , de nevoie , Țăcănel coborî
încet-încetuț treptele și a ajuns jos , în sufragerie , la bolul cu laptic ce-l
aștepta cald , de-i lăsa gura apă .
-A meritat , cu
siguranță , să mă lupt cu acele trepte gigantice ! Am primit și o răsplată ! Ia
uite-o ! Opss .. e la mine în burtică ! a spus Țăcănilă râzând.
Vai , dar ce dolofan e acum motănelul
nostru bezmetic . Ei dar ce credeți că a făcut acesta mai departe ? A coborât
la fiecare oră a mesei si a șterpelit lăpticul dulce , la căldurică , lângă
sobiță , unde uneori mai adormea ... de obosit ce era , de la urcat și coborât
trepte ! Dar , dragi copii , voi să nu fiți
niciodată așa de leneși ca Țăcănilă deoarece veți pierde timpul degeaba , în
loc să vă jucați mai mult , cu alți copii .
