Ninge-ncet de la amiază. Fulgii ca-ntr-o horă zboară. Iarna-n tronul ei se-aşează. E o zi frumoasă-afară. Până-n seară potecuţa S-a acoperit de nea. Îmi iau iute săniuţa Şi pornesc la deal cu ea. Şi din vârf de potecuţă, Fericit, pornesc la vale! Noapte e, dar luminează Fulgii albi ce-mi ies în cale… Obosit, spre miezul nopţii, Iarna o privesc din pat. Nu mai ninge, Luna plină Iese mândră din Palat. Trece printre nori şi vine La un tei cu braţe-nalte. De acolo, mândra Lună, Văl de-argint trimite-n noapte. Şi cu ochiu-i de lumină Spre poteca noastră cată. Eu îi zic aici să vină, Ea-mi răspunde: altădată…
