Hanul-cetate devine un suprapersonaj prin
valorile simbolice dobandite. Hanul insusi este, in vertejul
timpului, la hotarul dintre cele doua laturi ale sale, real si mitic, un punct
de refugiu, de izolare: "nu era han,-era cetate", era alcatuit din niste
"ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de
zilele mele". Intr-o atmosfera totala de voiosie, de "buna-voire" intre oameni,
cu pace in tara, cu "zile line de toamna", se
oprea"viersul lautarilor si porneau povestile".Din "umbra cotloanelor" hanului da iar o atmosfera de leganda