O poreclisem Sârma.Lungă ,deșirată ,fără pic de carne pe ea,ziceai că face mereu șpagatul.
Din când în când îi mai dădeam noi,vecinii din bloc să mănânce ,iar atunci ,nerăbdătoare ,se repezea la pachetul pe care-l aveam în mână fără să mai aibă răbdare să fie desfăcut. Aveai impresia că-l mănâncă din priviri.
De obicei o evitam.Prea era nesătulă. Prea făcea scandal. Preferam ieșirea pe ușa cealaltă a blocului. Mă obosea.
Într-o seară am ajuns mai târziu acasă. De, se prelungise antrenamentul.
În fața blocului meu zărisem două persoane. Nu mi-am făcut probleme. Nu credeam că este cazul.
Brusc,cei doi indivizi ,altfel nu-i pot numi ,s-au repezit la rucsacul meu .Oare ce credeau că-i în el?
Luat prin surprindere am fost incapabil de vreo reacție ,nici măcar de de cea de apărare.
M-am dezechilibrat și,într-o secundă eram pe jos.
Iar în jurul meu ,doar cei doi. Cel puțin , așa am crezut.
Sârma , flămânda cățelușă venise în ajutorul meu. Sincer,nu știu dacă voia salvarea mea sau a rucsacului în care,bănuia probabil ,că e mâncare.
Cei doi au luat-o la fugă,după cum era de așteptat .
Iar eu am rămas cu o recunoștință veșnică și cu o prețuire pe măsură față de
câinele pe care cândva preferam să-l ocolesc.
