Intr-o zi frumoasa de vara, cand soarele vrand parca sa arunce sageti de foc catre Pamant, un izvor cu o apa cristalina si limpede, o binecuvantare pentru animalele din jur pe o vreme ca aceea se simtea singur si vazand o stanca care mai avea putin si se scorojea de caldura, ii spusese: -Ce faci surata? Caldura mare, caldura mare.
-Surata? Hehe, pai de unde, tu esti racorit si racoresti pe toti si toate iar eu mai am putin si ma fac nisip la cat e de cald.
-Pai, eram putin ironic, sa nu crezi ca sunt ingamfat, desigur Dumnezeu a fost darnic cu mine, nu simt inabuseala insa nu-mi place sa va stiu pe voi suferind. -Nu pot decat sa apreciez faptul ca porti de grija altora, oricum nu poti ajuta pe toata lumea orice ar fi.
-Eh, pe toata lumea nu, desi daca stau bine si ma gandesc cand ploua am si eu contributia mea insa nu pot sa fac sa ploua cand vreau, din pacate.
-Asta asa e, am omis asta, te respect si hai sa-ti zic ce regret eu cel mai mult... Faptul ca nu sunt cu 2 metri mai aproape de tine, asa as fi putut sa ma bucur din plin de prospetimea apei ce-o porti, izvorule.
-Pai, in timp, cine stie, poate am sa ajung pana la tine dar apoi poate n-o sa-ti placa asa mult umezeala si ai sa te saturi.
-Nu cred, nu are cum fiindca atunci cand ploua ma simt cel mai bine, chiar mi-as dori asta.
-Pai, tot ce trebuie sa facem este sa asteptam, si asa, avem viata vesnica si dupa cum o vrea bunul Dumnezeu, o sa ramanem ca acum.
-Asa sper si eu. Uff... ce cald e, ma bucur macar ca am cu cine sa mai schimb o vorba.
-Da, chiar imi face placere sa vorbesc cu tine draga stanca, cu regretele de rigoare ca nu pot impartasi cu tine darul pe care-l port.
-Multumesc, apreciez mult.Hey,hey.....simti?
-Nu. Ce s-a intamplat?
-Ploua, in sfarsit ploua, e extraordinar sa simt picurii de ploaie racordindu-ma.Multumesc mult izvorule.
-De ce imi multumesti mie?
-Ai uitat? Tocmai ai zis ca ai si tu contributia ta, si pe buna dreptate.
-A, da, asa este.Hm...sunetul ploii e mirific.Ador...
