Si tot
ninge, ninge, ninge. Fulgi cuminti, ingandurati se lasa (mod indicativ, timp prezent,
persoana a III numarul singular) peste case, peste garduri, peste campuri,
peste tot ce putea fi, dar nu a fost si, impreuna cu aceasta dumnezeiasca ninsoare,
oamenii au inceput (mod indicativ, timpul perfect compus, persoana a III,
numarul plural) sa se simta (modul conjunctiv, timpul prezent, persoana III,
numarul plural) asa, deodata, fericiti. O mie de ani sa fi tot nins, o mie de
ani ar fi tot stat (modul participiu) inmarmuriti acolo unde i-a surprins
(modul indicativ, timpul perfect compus, persoana a III, numarul singular)
ninsoarea, acolo unde i-a luminat (modul indicativ, timpul perfect compus,
persoana a III, numarul singular), dar, de, ce sa-i faci…
