Și deodată am primit vestea ca la ora două, va trebuie sa plec cu trenul spre Brateni. Era bucurie mare în sufletul meu, doar nu am trecut sa îmi vizitez pământurile natale de o gramada de ani. Dar tu, micule prinț intelesei cum stă treaba? Nu prea cred.
Am ieșit din conac cu pași repezi, luându mi rămas bun de la toți. În drum spre gara , am reușit să cumpăr un mic cadou pentru bunicii mei dragi. Deodată am auzit cum șuieratul trenului era cât mai intens. Urcând în vagon, am găsit loc lângă o conița care avea aceeași destinație ca mine. Aproape ajunși în gară, am deschis cu grija ușile și am coborât în halta părăsită de viață, acolo doar urma drumului pietruit îmi mai aducea aminte de Țara mea. Toată tinerimea plecaseră demult, dar pe când am trecut răulțul aproape secat, am dat de căsuța mea.
În prispă era bunica. Doar ea și motanul ei Felix, incaruntit de trecerea vremii. .. .
