A privit atent la lăbuțele sale. A obosit. A obosit ca mama sa-i interzică să iasă din pădure. Vrea să vadă lumea, să vadă oamenii. Știe ca mama a spus ca oamenii sunt rai, dar... Curiozitatea e un lucru strașnic. A privit prin împrejurimi. Mămica nu-i. "E după mîncare, "gîndi puiul de lup. A ieșit tip-til din peșteră și.... s-a pornit în jos, spre ieșirea din pădure. Mersese atit de mult timp, incit a obosit și s-a tras lingă un copac și a adormit. Cînd s-a trezit era deja noapte. Inimă a început sa-i bata repede de atîta frică. A auzit niște strigăte, apoi niște pași, niște frunze călcate, oare sunt niște monștri? Care au venit să îl mănânce? Apoi, parcă totul a înghețat. Frica, care a biruit toată curiozitatea despre lumea mare, l-a trimis înapoi, în fugă, spre casa, under îl aștepta mamă, precis foarte supărata. Nici nu a făcut niște pași, ca......s-a lovit de un picior. " Gata, sunt pierdut" gîndi lupușorul și a început să alerge, sastrige, să o cheme pe mamă, dar niște dinți l-au înhățat din spate și l-au ridicat în sus. După ce a stat cineva momente în aer, a fost așezat la loc, cu labele pe pămînt. "Vei fi pedepsit! " îi spuse un glas foarte cunoscut, iar cînd a privit mai bine a văzut fața, una foarte supărata, a mamei sale. A oftat liniștit. "Nu e un monstru" și a pornit lingă !mamă lui spre casa. Iar cu această, s-a încheiat mică aventură a puiului de lup.
