Incã de la primele poezii Mihai Eminescu a surprins contemporaneitatea cu genialitatea sa liricã,în care cuprinde la un loc întreaga spiritualitate româneascã,regãsindu-se aici sufletul poporului,al srãmosilor si al viitorimii.
Mihai Eminescu avea o fire imprevizibilã,producând totdeauna o impresie puternicã si neobisnuitã asupra celor care-l cunosteau,atât prin înfãtisare cât si prin gesturile sau prin privirea sa “cufundatã-n ceruri-nalte”, visãtoare,solitarã.Detasat de lumea materialã a intereselor mãrunte,Eminescu este totodatã preocupat de starea meschinã a societãtii în care trebuia sã trãiascã,iscând cele mai variate controverse.Imaginea lui s-a reflectat în constiinta publicã în mod contradictoriu,boem si neînteles,sociabil sau însingurat,muncind si citind enorm,poetul nu avea cum sã se înscrie în cotidian,în obisnuit.spre deosebire de gr Vieru el este poietubtuturor cunostintele, a luminilor,înăuntru meșteșugul neamul poporului nostru.
