Era o zi însorită de august,in care soarele mangaia lumea cu razele sale de aur ,iar eu împreună cu câțiva amici am hotărât sa luam un tren pana la mătușa mea, cu care toți amicii mei se înțelegea bine.
Am pășit în trenul destul de vechi, mare și maro ,și am simțit pentru prima data cum se simte mișcarea rapida a șinelor pe calea ferata.Noi am ales sa stăm într un compartiment din fata .Am realizat ca un băiat ,un prieten de al nostru lipsește.Am intrat în toate compartimentele ,,Ați văzut un baiat plinuț, blond cu ochi albaștrii ?''.Dar niciun răspuns afirmativ. Apoi l-am zărit ieșind din ultimul compartiment.El se pierduse de noi când privea uimit pe fereastra,de cum a intrat in tren,peisajul pădurii verzi ce îi fugea din privire odată cu mersul trenului.
Dar,a fost o zi ce nu o vom uita niciodată. O călătorie lunga ,dar s-a meritat,afirmata văzut chipul bland al mătușii mele intampinandu ne în gara, și ne-am distrat împreună cu ea în capitala .
