Răspuns :
La o margine de drum,
Înflori un trandafir...
Nici de alba lui culoare,
Nici de lujer, nici de floare,
Nu mă mir.
Nu-i o-ntâmplare
C-apăru aşa, deodată,
Pură şi înmiresmată,
Lângă un ciulin semeţ...
Omul, cum e el isteţ
Şi ar vrea să-i aparţină
Tot ce este mai frumos
Din creaţia divină,
Se porni pe stricăciune.
Cât să ţină o minune?
Cât tulpina-i ca mărgeanul
Să urce la cer – tot anul?
Iară frunza ca smaraldul,
Cât să dea sclipiri în faldul
Trenei zorilor – o viaţă?
Hai, că-i mult,
Prea se răsfaţă
Dumnezeu, lăsând natura,
Laude, cu toată gura,
Să-I aducă.
Nu se poate
Ca atâtea-naripate
Să străbată pieziş cerul
Pentru a sorbi misterul
Florii ăsteia grozave.
Lucrurile sunt prea grave.
Fluturii cad adormiţi,
Altele, dacă nu ştiţi,
Ori se sting, de gelozie,
Ori se-nchină-acestei flori
Care a făcut furori.
Iată cine-i trandafirul,
Ieşit din anonimat
Într-o zi,
Fără-a-şi dori
Nimic din ce i s-a dat.
Bucurându-se de toate,
Dar şi trist, că-i sunt…furate,
Pe măsură ce primeşte
Seva vieţii şi-nfloreşte.
- Tu n-ai ghimpi! i-a zis sticleţul,
Ce te miri că nătăfleţul
De ghimpat stă drept şi are
Încă un tulei de floare?
- Oare aş putea şi eu
Să îl rog pe Dumnezeu
Să îmi dea, ca lui Ciulin,
Măcar colo, ici, un spin?
- Sigur, sigur, îndrăzneşte,
Ştii că Domnul te iubeşte
Şi, în plus, nu-I ceri decât
Să te facă…mai urât.
Câte picături de sânge
De-atunci trandafirul strânge,
Asta o puteţi vedea:
Nu mai este cum era.
Din contră-i şi mai frumos!
Ieri, ca neaua, alb, sfielnic,
Devenit-a nu doar roşu,
Plin de flori,
Ci şi puternic.
O problemă ar mai fi.
Ridicată de Ciulin.
Cică nu mai vrea să-i fie
Trandafirului vecin.
Înflori un trandafir...
Nici de alba lui culoare,
Nici de lujer, nici de floare,
Nu mă mir.
Nu-i o-ntâmplare
C-apăru aşa, deodată,
Pură şi înmiresmată,
Lângă un ciulin semeţ...
Omul, cum e el isteţ
Şi ar vrea să-i aparţină
Tot ce este mai frumos
Din creaţia divină,
Se porni pe stricăciune.
Cât să ţină o minune?
Cât tulpina-i ca mărgeanul
Să urce la cer – tot anul?
Iară frunza ca smaraldul,
Cât să dea sclipiri în faldul
Trenei zorilor – o viaţă?
Hai, că-i mult,
Prea se răsfaţă
Dumnezeu, lăsând natura,
Laude, cu toată gura,
Să-I aducă.
Nu se poate
Ca atâtea-naripate
Să străbată pieziş cerul
Pentru a sorbi misterul
Florii ăsteia grozave.
Lucrurile sunt prea grave.
Fluturii cad adormiţi,
Altele, dacă nu ştiţi,
Ori se sting, de gelozie,
Ori se-nchină-acestei flori
Care a făcut furori.
Iată cine-i trandafirul,
Ieşit din anonimat
Într-o zi,
Fără-a-şi dori
Nimic din ce i s-a dat.
Bucurându-se de toate,
Dar şi trist, că-i sunt…furate,
Pe măsură ce primeşte
Seva vieţii şi-nfloreşte.
- Tu n-ai ghimpi! i-a zis sticleţul,
Ce te miri că nătăfleţul
De ghimpat stă drept şi are
Încă un tulei de floare?
- Oare aş putea şi eu
Să îl rog pe Dumnezeu
Să îmi dea, ca lui Ciulin,
Măcar colo, ici, un spin?
- Sigur, sigur, îndrăzneşte,
Ştii că Domnul te iubeşte
Şi, în plus, nu-I ceri decât
Să te facă…mai urât.
Câte picături de sânge
De-atunci trandafirul strânge,
Asta o puteţi vedea:
Nu mai este cum era.
Din contră-i şi mai frumos!
Ieri, ca neaua, alb, sfielnic,
Devenit-a nu doar roşu,
Plin de flori,
Ci şi puternic.
O problemă ar mai fi.
Ridicată de Ciulin.
Cică nu mai vrea să-i fie
Trandafirului vecin.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!