Răspuns :
○
Credinţa semnifică o convingere adâncă în existenţa unui lucru , însă cea mai des întâlnită situaţie be baza căreia se pune credinţa este cea a spiritualităţii,a divinităţii .
Consider că ea,alături de multe alte componente , alcătuieşte un tot unitar al personalităţii noastre , informându-ne sau oferindu-ni-se o şansă de a înţelege o mare parte a trecutului de care ,de altfel , suntem strict legaţi .Mai cred că puterea gândului caracterizeazăe o credinţă reală şi mai cred că un om statornic , care nu are parte de alte multe influenţe negative ca ' teste ' , nu poate fi considerat , în adevăratul sens al termenului , credincios .
De asemena ,pentru mine , este un dar primit de fiecare în parte ,însă puţin sunt şi cei care ştiu să valorifice , ori cei care ,spun eu , sunt conturaţi/retezaţi de soartă şi mai apoi categoric eliminaţi de pe lista posibililor viitori credincioşi ai neamului , persoane cu un caracter cinstit, consider .
Cuvintele scrise sunt capabile să dovedească faptul că am o opinie dezbătută şi pe acestă temă, o opinie care , cu mult mai multe cuvinte , poate fi înţeleasă ...

Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!