Sper ca e buna !
Și am intrat într-o zi de vară, într-o bibliotecă. Întotdeauna te fascinează mulțimea rafturilor cu cărți. Mai vechi, mai noi. Nici nu știi, uneori, ce ai vrea să citești mai întâi. Intrasem fără să caut o anumită carte, necesară, din vreo listă bibliografică recomandată. Pur și simplu voiam să citesc o carte. Am cerut ajutorul bibliotecarei care, drăguță, politicoasă, dorea să-mi ofere ceva ce doresc, dintr-un anumit gen literar.- Nu, mulțumesc, nu doresc ceva prestabilit. Împrumutați-mi o carte care vă vine acum în minte, care vi se pare interesantă dumneavoastră, i-am zis.- Păi..., să mă gândesc. După câteva încercări nereușite, atât din partea mea, cât și din partea dânsei – fiecare dintre noi se plimba printre rafturi, dând din cap dezaprobator, văzui cum bibliotecara aduce o scară și se urcă pentru a ajunge la un raft mai înalt.- Gata, știu ce vreți, o am aici, îmi zise. Luă de pe raft cartea “Povestea fără sfârșit”, scrisă de Michael Ende, și mi-o întinse.Instantaneu, m-am bucurat de carte. Nu o citisem, dar știam despre autor.- Da, asta e, mulțumesc.- Nu am citit-o nici eu, mi-a mărturisit bibliotecara, dar am avut tot timpul sentimentul că e o carte specială, căreia trebuie să-i dedic un anumit timp, aparte. Aștept să-mi confirmați sau să-mi infirmați asta.Ei... și așa am ajuns să citesc POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT. Și, desigur, acum pot să-i confirm: e o carte specială, cu o poveste care nu are sfârșit (!). I-aș da un singur sfat: odată ce intri în Poveste, să nu uiți să ieși, să ai grijă cum ieși...!
