In Izvorul noptii, portretul iubitei este descris intr-o fraza ampla, fara rima, in care ea este mereu prezenta, frumoasa, cu ochii "adanci " si 'negri", spre deosebire de poezia Lacul in care Eminescu nu ne prezinta portretul fiintei dragi, deoarece acasta" nu vine".
In Izvorul noptii, poetul sta seara" culcat cu capul in poala " iubitei , in vreme ce in Lacul ,poetul inca o asteapta sa apara din trestii si " sa-i cada lin pe piept ".
Ambele idile se petrec sub clar de luna, dar Lucian Blaga , metaforic, lasa noaptea sa curga din ochii iubitei, in timp ce Eminescu invoca luna pentru a fi martora singuratatii sale.
In ambele poezii iubita da nesiguranta indragostitului , sugerata de verbele "imi pare" ( Izvorul noptii ) ,"parc-ascult si parc-astept " ( Lacul ),
