Demult,
pe vremea cand dumnezeu umbla cu sfantul petru pe pamant sub chipul
unor mosnegi garbovi intr-un rand i-a prins noaptea pe camp iar odata cu
ea o ploaie care lea udat vesmintele si i-a umplut de noroi.
Si tot ratacind in intruneric, numai intr-un tarziu au ajuns la marginea
unui sat si abia au indraznit sa bata cu toiagul in prima poarta.
Caini mari s-au repezit sa-i sfasie, dar nu mai decat sa auzit un glas
barbatesc si intraba cine bate
Iar mosnegi spun ca sunt oameni buni
Omul potolind cainii i-a poftit in casa unde nevasta si copii sau trezit
din somn. Barbatul a inceput sa dea porunci dar cu blandete .
Omul ii spunea mariei sa aduca cateva veascuri pe foc lui tudor ia
poruncit sa dea fuga la fantana dupa o doinita de apa si ileanei ia spus
sa aduca o oala cu lapt.
Si le-a dat sa se spele si sa se stearga cu stergare albe si iau ospatat
le-au pus n trasta niste mere cum nu mai vazusera si le-a urat drum bun
si cum au iesit din sat sfantul petru a inceput sa se roage de dumnezeu
ca sa faca pentru oameni aceea ceva ca prea ia primit frumos, iar la
care domnul zise ce sa fac sfinte petre ca nu sunt oameni nevoiasi
Iar sfantul petru a spus sa faca ceva sa isi vada sufletul asa cum vedem
noi plopul acela de acolo
Domnul ia spus ca bine sfinte petre, iar dumnezeu privea ganditor satul
din vale.
Iar dupa o vreme, din neamul acela de oameni s-a nascut Mihai Eminescu
