Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna . Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunze si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii au reusit sa margineasca cararea .Padurea trista, aproape moarta, fiindca a ignorat verdele, este acum pustie.Singurii amici care i-au ramas sunt vantul si frigul.Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de ''foarte frumos '' si ajungand la expresia ''ceva ce n-a mai vazut pamabtul ''.Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea,covorul ce se intinde la sfarsit al multicolorelor frunze si desigur de ceea ce o acopera,cerul,patat cu fum amestecat ce-a devenit gri.Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati,maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa, una mai speciala ca alta, dar a potecii, sfarsiitul poteci nu cred ca a fost gasit.
