Era demult,pe vremea cand Napoleon Bonaparte era pe insula Sfanta Elena,o insula minunata...plina de peripetii si secrete pe care Napoleon Bonaparte voia sa le descopere.
Nu mai tin minte exact cum dar ma trezesc in compania sa,si vai de mine ce veselie sa fiu ajutorul lui Napoleon Bonaparte...iaca stam noi de vorba putin si ziua urmatoare pornim in aventura.
Mergem noi cat mergem,eu priveam uimit la frumustile insulei,plante...animale si am gasit si oameni ,toate complet noi,o lume noua,nemaivazuta de mine.Priveam in sus,in jos,in stanga,in dreapta si ma uimeam de frumusetile ce le vedeam,iar intre timp imi ziceam in gandul meu,,Ce frumos este sa fi ajutorul lui Bonaparte...ai o multime de peripetii minunate si vezi lucruri noi"dar in acelasi timp imi ziceam,,Cat mai avem de mers?Am obosit!".
Bonaparte era imbracat in straie minunate,cu chipiu albastru ,cu cizme negre...in costum albastru,mustacioara frumos pieptanata si ingrijita iar parul ascuns sub chipiu.
Eu eram imbracat ca orice roman,simplu insa aveam inzestrat cu mine ceea ce avea si Bonaparte,curajul!Iaca mergem cat mai mergem si nu gasim ceea ce se gandea Napoleon ca vom gasi,am gasit in schimb cativa oameni care ne-au poftit peste noapte iar ziua urmatoare am urcat pe corabie si am pornit mai departe,intr-o noua aventura.
