Am nevoie de morala fabulei!!
Pribeagă şi lihnită

De foame, dă de-o vie

Cu nişte struguri rumeni, frumoşi,

De razachie.



Ciorchinii-s plini şi vulpea,

De sine înţeles,

Ar fi mâncat cu poftă

Şi nici n-ar fi ales…



Dar la-ndemâna labei

O-mpiedică s-ajungă

Până la ei zăbreaua ulucilor, prea lungă,

Şi ghimpii-n care gardul e prins şi împletit;

Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit,

S-a ridicat: se-nţeapă

Şi-i lasă gura apă…



- Ce struguri verzi şi acri, oftează,

Nu-s de teapă!

Şi-s prea cruzi…

Mie, ce-mi place-i gustul de stafidă,

Nu-mi strepezesc eu dinţii cu această aguridă…