Prezinta eului melancolic , Lumina se rasfrange printre oglinzile de apa in fata poetului ce ramane mut la acest spectacol al ploii. Sunetul ploii se transforma in cantec „ploaia bate-n geamuri, stresinile canta”. Melancolia poetului nu izvoraste din tristete, si din tinuta toamnei ce se dezlantuie in noapte. Odata cu incetarea ploii, atmosfera capata un alt ritm, o alta imagine.