Mătușa mea Irina nu are copii, dar este o femeie generoasă și sociabilă. Într-una din zile s-a decis să facă o vizită la Centrul de Plasament a Colț Albcu gândul să înfieze un copil. Șefa centrului, o femeie durdulie, cam acră, nu prea a fost încântată de musafir. I-a spus că e program de odihnă și că ar fi bine să revină! Mătușa mea a plecat acasă întristată și după câteva zile s-a reîntors la Centrul de Plasament...ca un făcut o întâmpină aceeași femeie! De data asta era program de vizită și au putut fi văzuți copii la activități de joacă. Un băiețel brunet, de trei anișori, de cum a zărit-o, i-a sărit în brațe spunîndu-i tu ești mămica mea! Îl chema Radu, alintat Răducu! A stat nedezlipit în brațele Irinei! vizita s-a sfârșit, mătușa mea a plecat și i-a încolțit repede ideea, fără să stea prea mult pe gânduri, să-l înfieze pe Răducu. Zis și făcut s-a interesat la instituția tutorială ce are de făcut. I s-a zis că acest copil poate fi înfiat. Când toate actele au fost rezolvate, ce-i drept după enormă umblătură, Irina a plecat să-l ia pe Răducu (între timp îi făcuse nenumărate vizite...și încolțise sentimentul de iubire maternă!). Dar, ce să vezi, aceeași șefă îi spune că acest copil mai este aștept de o altă familie, care l-a cerut mai repede pe Radu..dar a stat în așteptare cu decizia. Atunci a izbucnit o ceartă groaznică, cuvinte nepotrivite și injurioase au fost spuse mătușii mele.
În cele din urmă, cu acte în regulă, Irina, a apelat la ajutorul autorităților și i-a dobândit dreptul lui Radu de a avea o familie. Acum amândoi sunt fericiți...iar eu m-a împreitenit cu el și-l consider frățiorul meu mai mic, îl iubesc cu adevărat!
