Codrul Secular de la Slătioara
Ca urmare a
exploatării iraţionale a resurselor pădurii, mai ales în scopul extinderii
suprafeţelor de interes agricol, s-a modificat cu timpul compoziţia multor
arborete, au dispărut pădurile „bătrâne”, sau li s-a redus suprafaţa.
În prezent, este
greu de identificat păduri în care să nu fi intervenit mâna omului.
Înfiinţarea
rezervaţiei de la Slătioara a avut la bază ideea păstrării nealterate „a
unor suprafeţe de pădure virgine sau cvasivirgine” (T. Seghedin, Rezervaţiile naturale din
Bucovina, 1983, p. 48).
Rezervaţia este
situată pe versantul estic la masivului Rarău, în satul Slătioara. Se întinde
pe trei creste paralele şi anume: Bâtca Neagră, Bâtca de Plai şi Bâtca Lesei,
separate prin văi adânci.
Iniţiativa
declarării acestei păduri ca rezervaţie datează de la începutul secolului.
Din punct de
vedere geologic, teritoriul codrului secular aparţine chiuvetei marginale
mezozoice. Este evidentă predominarea calcarelor şi a dolomitelor abţiene,
numite klippe. Vege-taţia lemnoasă cuprinde specii ca: molidul, pinul
silvestru, tisa, fagul, scoruşul de munte, carpenul, arinul, paltinul de munte.
Se întâlnesc de asemenea, zmeurul, merişorul, muşchi, orhidee şi ferigi. Au
fost identificate 900 specii de plante. Din flora ocrotită fac parte papucul
doamnei şi tisa.
Codul Secular
Slătioara reprezintă un vast laborator în care se efectuează studii ştiinţifice
complexe în toate domeniile biologiei.
