''Omenia''
Bunicul meu mi-a povestit
demult o intamplare pe care a trait-o cand era tanar. Povestea aceea l-a
facut sa fie un om cumpat si foarte atent, dar si sa pretuiasca prietenia adevarata. El si alti doi camarazi de armata
trebuiau sa stea de santinela intr-o noapte iarna. Unele nopti pot
fi reci, dar inteleg ca acea noapte a fost extrem de
geroasa. Ei stiau
ca trebuie sa fie atenti, dar fara sa vrea au atipit pentru cinci minute,
probabil din cauza frigului, dar si a oboselii. Unul s-a trezit si a tipat foarte tare incat i-a speriat pe toti. I se paruse ca cine se apropie de ei, dar de fapt era o umbra a unui copac batut de vant si nimic mai mult. Cine ar
fi crezut ca li se va intampla asa ceva? Daca comandantul lor ar fi aflat despre acea pafta sigur i-ar fi pedepsit foarte aspru. Cum de fapt nu se intamplase absolut nimic rau pana la urma, au hotarat ca nimeni sa nu
spuna nimic vreodata. Acela a
fost secretul care i-a unit si i-a facut prieteni pe viata. Doar omenia ce-i caracteriza a facut ca nimeni sa nu afle acea intamplare vreodata.
