MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE Ana, prietena mea, povesteşte ce i s-a întâmplat când era mică.Eram în clasa a II a. Haina primăverii îmbrăcase livada. Înfloriseră merii, perii, caişii, prunii. Toată natura era trezită la viaţă.În fiecare zi, tata se întorcea de la serviciu pe înserat. Era frânt deoboseală. Citea asta pe chipul lui. Şi totuşi nu uita să mă întrebe:- Ţi-ai scris temele pentru mâine? Ai învăţat lecţiile?Eu îi răspundea de fiecare dată la fel.- Astăzi nu avem nimic de scris iar de învăţat nu avea nici o grijă.Aşa mă jucam toată ziua iar seara îl asiguram pe tata că lucrurile merg strună. O săptămână m-a crezut dar a doua săptămână tata a rugat-ope mama să treacă pe la doamna învăţătoare la şcoală.N-am avut linişte toată noaptea. Îmi părea rău de fapta mea urâtă.Mă gândeam.- Ce-o să spună mama despre calificativul „Insuficient” lamatematică?Chipul tatei îmi apărea în minte grijuliu, obosit, îngândurat.Dimineaţa am alergat la el şi i-am spus adevărul.Mi-am recunoscut greşeala şi i-am promis că n-am să mai mint.De atunci Ana s-a pus cu burta pe carte, n-a mai minţit şi a inteles că:“Minciuna are picioare scurte”.
