Era o dată o crăiasă ,cu părul blond și ochi albaștrii.
Ea nu era o simplă crăiasă ci crăiasă spiridușilor, dar ea nu știa acest lucru.
Dar într-o zi s-a întâmplat să afle adevărul.
Se ducea în pădure să culeagă fructe.
În aceea pădure trăia o vrăjitoare foarte rea.
Ea avea un fiu foarte bun cu oamenii.
Dar vrăjitoarei nu-i plăcea acest lucru.
Fiul ei trebuia să fie ca ea.
Vrăjitoarea avea un glob magic, prin care vedea cine intra în pădure.
Cine intra in pădure era transformat în broască.
Așa a făcut în cazul Elizabetei.
Ea a fugit cu mătura zburătoare ,după Elizabeta.
Fata a încercat să fugă, dar nu reuși.
Fata striga:
—Ajutor!Ajutați-mă.
Vrăjitoarea începu să râdă, ea zise:
—Fetițo să știi ca strigi degeaba.
Nimeni nu mai este în pădure această.
Dar dintr-odată fiul vrajitoarei apăru.
Vrăjitoarea furioasă îl transformă în broască.
Din ochii Elizabetei ieși-se o lacrimă,lacrima căzu pe pământ ,din pământ ieși un trandafir mare și rozaliu,din trandafir sări-ră zece spiriduși mici.
Ei s-au luptat cu vrăjitoarea cea rea până a murit.
Fata le mulțumi. Apoi Mama Natură apăru , îi dădu Elizabetei aripi de spiriduși, și îi explică despre puterile ei magice. Toți erau bucuroși și făcu o plecăciune în fața Elizabetei.Ei trăiră până la adânci bătrâneți, iar fata se căsători cu fiul vrăjitoarei.
