şi ţi-e ruşine pentru că n-ai mai simţit mâinile suspendate
de timpul care-ţi agravează mai mult îndoaiala
şi pleci în fiecare seară din casa celor doi care te-au născut cu ură
să uite şi ei de neliniştea nopţii
şi scrii de umplerea paharelor cu amprentele oamenilor
care scuipă-n tejgheaua-martor cu înjurături originale
şi aprobi noi prieteni care te învaţă că timpul vindecă rănile
dar între-timp-viaţa ta se ascunde în sticla golită cu încredere
şi nu poţi nici măcar să te sinucizi în versuri
pentru că mâna ta nu ştie să doarmă decât în mâna femeilor
cu o prea banală proză în felul lor de-a te accepta..
