Sunt o fire mai boema , mai visatoare de felul meu.Imi place sa admir natura in toata splendoarea ei .Si la scoala ,colegii stiu ca sunt o fata mai deosebita ,atat fizic cat si moral.Imi amintesc si acum ce am patit la ora de istorie.
O zi caniculara ,toti ne faceam aer cu ce aveam la indemana.La un moment dat am pus capul pe banca si am inceput sa visez cu ochii deschisi ,la mare ,cum ar fi fost daca ma racoream cu un suc.Am adormit.Profesoara s-a apropiat de mine ,in clasa era o liniste mormantala,si deodata se aude un glas grav:
-Dacii si romanii.....-
-Cine,unde ,cand vin dacii la mare? m-am trezit din somn speriata si agitata.
-Ce faci domnisoara Popescu noptile ,privesti la luna?Toti colegii erau pe jos de ras.Aveau si de ce .Fata mea era rosie ,ochii impaienjeniti ,eram speriata dar si foarte rusinata.
-Ma scuzati doamna profesoara ,dar vorbele dumneavoastra dulci si mieroase m-au dus pe taramuri de vis.
Profesoara m-a iertat ,inca mi-a dat un pahar cu apa sa-mi revin ,de atunci invat istorie pe rupte si incerc sa stau treaza cu toate ca aceasta materie ma plictiseste.Doar colegii rad si azi de mine ,mai arunca cu cate o hartie ,imi dau coate doar sa nu ma fure visarea si pe deasupra imi spun si somnoroasa.
