În partea a patra, autorul îşi exprimă tristeţea
din toamna anului 1855, an în care este silit de părinţi să-şi
părăsească satul natal, pentru a ajunge la seminarul de la Socola: „cum
nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte, strămutat la câmp
şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dau eu dus din
Humuleşti, în toamna anului 1855, când veni vremea să plec la Socola“....
Însă,
la insistenţele părinţilor, şi mai ales a mamei sale a plecat în zorii
zilei de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, cu Zaharia, ghemuit
în căruţa lui Moş Luca Moşneagul. Acesta i-a dus până la Socola,
părăsind astfel satul Humuleşti şi tărâmul copilăriei sale. Nică ajuns
la Socola, un tărâm necunoscut, se simte singur şi stingher.
Acest
pas, făcut de eroul nostru este o punte despărţitoare între anii
minunaţi ai copilăriei şi formarea personalităţii, a procesului de
educaţie şi al exprienţei dobândite de viitorul scriitor, Ion Creangă.
daca nu ma gresesc e capitolul 4?asai?
