Cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii, iar parintele face dar de scoala noua un scaun nou si lung caruia i-a pus numele "Calul Balan" si un dragut bicisor de curele, impletit frumos de mos Florea cojocaru satului, pe care il boteaza "Sfantul Nicolai".
Scolarii nu pricep rostul darurilor si raman cu ochii holbati unii la altii, pana ce parintele hotaraste ca in urma, procitaniei, de sambata, de fiecare gresala sa-i arda scolarului cate un sfant Nicolai. Prima care a mancat papara a fost chiar Smarandita care a bufnit in ras cand parintele isi facea cunoscuta hotararea.
Copiii s-au speriat de "Calul Balan" si de "Sfantul Nicolai" incat au ramas inlemniti, dar parintele a stiut sa-i imblanzeasca, impartindu-le pitaci si colaci din biserica si "treaba mergea struna".
Scolarii fac progrese vizibile sub indrumarea lui badita Vasile, dar, in lipsa preotului si a dascalului, gasesc un mijloc original de distractie: vaneaza muste si bondari cu ceasloavele. Consecinta unei astfel de fapte este, in mod firesc, pedepsirea copiilor prin "mangaierea" cu sfantul ierarh Nicolai.
