De ani de zile drumul de acasa spre scoala e practic acelasi,dar fiecare zi e cu totul alta.
In drum spre scoala,gandurile nu ma napadesc,nu sunt speriata de ore pentru ca imi place viata de elev,iar privirea mea e neobositoare.Urmaresc zilnic traseul,imi place sa privesc casele care stau niste statui imprejmuite de garduri si pazite de caini si apoi,admir oamenii care au chipuri diferite in fiecare zi.De asemenea,sunt atenta la forfota orasului in care viata pulseaza intr-un ritm alert si nu in ultimul rand privesc pasarile pe care le ador si-ncerc sa le inteleg cum supravietuiesc intr-o lume atat de ostila.
Uneori,imi vine sa plang cand vad oameni flamanzi la un colt de strada cersind un banut,alteori sufar cand un porumbel are lipsa un piciorus si totusi cauta neincetat hrana.Observ cu drag copacii care inmuguresc si infloresc intr-o clipita si florile pe care oamenii le planteaza infrumusetand orasul.
Unii oameni trec grabiti prinsi in ale lor ganduri,dar eu ma opresc intotdeauna langa un om sarman si-i ofer un banut ori un covrig si apoi pasarilor carora le ofer putina hrana fie chiar si pentru o zi.
Eu nu pot fi un trecator grabit si nici nepasator,mie imi place sa privesc si sa ajut acolo unde pot pentru ca-n viata merita sa daruiesti si sa-ntelegi sensul ei cu tot ce te-nconjoara.
