9.Transcrie in vorbire indirecta primele șase replici ale textului..

A fost odată o regină, frumoasă ce-i drept, dar tare avară. Strânsese în palatul ei tot ce era mai rar pe lume şi mai de preţ. Dar într-o bună zi, un prinţ străin, care venise anume ca să admire colecţia rară a reginei, îi spuse cu un aer trufaş:

– Aveţi atâtea minunăţii, regină, v-ar lipsi o singură raritate…

– Care anume? întrebă curioasă şi oarecum jignită regina.

– Copacul grăitor.

– Copacul grăitor? Există aşa ceva?

– Desigur. Şi atunci n-ar mai lipsi nimic, într-adevar, din palatul acesta.

– Şi cine l-ar putea aduce? întrebă regina.

– Numai Domnia ta.

– Şi cum l-aş putea recunoaste?

– Din câte ştiu, copacul spune cui vrea el următoarele cuvinte: ”Tare-i amarnic să aştepţi zadarnic.”

Regina îl ascultă pe prinţ şi, cum pe lângă faptul că era frumoasă, mai era şi deosebit de vitează, atât de vitează, încât până atunci nici nu se gândise că ar avea nevoie de vreun sprijin în domnie şi de aceea nici nu se măritase, se gândi s-o pornească la drum chiar a doua zi.

Prinţul se oferi s-o însoţească el până în pădurea unde ştia că este acel copac fermecat pe care nimeni nu fusese în stare să-l ia vreodată.

Dis-de-dimineaţă regina a pornit-o la drum îmbrăcată în straie bărbăteşti. Prinţul a lăsat-o pe regină în pădurea cu pricina şi acum rămânea ca ea singură să ghicească ce copac anume, din câţi erau în pădure, avea şi grai. Şi a colindat regina în lung şi în lat pădurea, până când, obosită, a descălecat şi s-a aşezat sub unul dintre copaci. Dar, când să aţipească, i s-a părut că aude un glas: ”Tare-i amarnic să aştepţi zadarnic.” Deschide ochii şi aşteaptă să se convingă de faptul că nu este vis, ci că e aievea şi din nou auzi desluşit un glas de voinic: ”Tare-i amarnic să aştepţi zadarnic.”

Nu mai încăpea îndoială, copacul grăitor era chiar cel lângă care se aşezase ea. Întinse o mână, ca o mângâiere, pe trunchiul lui şi copacul îi vorbi:

– Cum de te-ai încumetat, regină, să vii până aici? Ai venit oare ca să mă salvezi?