Copilăria a fost și va rămâne tărâmul tuturor viselor și a descoperirilor. Coronițele din păr, jocul de-a mijatca prin te miri ce văgăuni, altercațiile cu alți copiii pentru o jucărie, fuga nebună pe pajiști, câinii vecinului lătrând, prinzându-ne la furat cireșe… Câte și mai câte lucruri frumoase s-au întâmplat atunci! Și cu câtă indiferență le tratam; cât de mult visam să devenim maturi, să scăpăm de grija părintească și de toate acele reguli apparent stupide. Astăzi, de exemplu, mi-aș fi dorit să pot sta cu mama la făcut plăcinte; sau să alerg prin pădurea de la țară, văzând în fiecare copac un personaj mitologic, auzind fiecare sără cântând ca o zână fermecată, așteptând să fie eliberată de mine, marea eroină…
