Doar foșnetul apei și fâlfâitul aripilor de pescăruși reușesc să înfioreze calma respiratie a nisipului acum,cand plaja este inca goala.Pe mare,e vara.E o dimineata glorioasa.Poate una din acele dimineti in care,asa precum spune legenda,din spuma mării s-ar fi nascut zeita frumisetii,Afrodita.
Soarele isi face tot mai mult loc in arenele albastre ale vazduhului.Marea devine un fermecator desert de lumina pe intinderea caruia,unduind,aievea,panzele unor corabii se lupta cu moliciunea de covor persan al aerului,corabii tot mai subtiri desenate pe orizont,impinse doar de sevele ce mai mocnesc tainic in lemnul geluit...
Întorc capul.Poate doar tu,copilarie,ma strigi.Ma rogi,cu insistenta,sa raman copil.
Secolul nostru nu are timp sa astepte.Nici eternitatea.
Soarele arde egal,si nisipul este fierbinte.O tacere luminoasa poate sa striveasca trupurile prabusite pe nisip.
Lumina.Tacere.Frumusete nepieritoare ce izvoreste din freamatul marii,din povestile si legendele ei care sunt si ele o parte a sufletului nostru.(titlu il poti da"In zori")
