Acolo unde dragostea apare ca un vis frumos de fericire (Dorinta, Lacul, Floare-albastrã, Lasã-ti lumea ..., etc.) cadrul fizic este al unei naturi încîntãtoare, de basm: vara e în toi, ierburile au frageziune, sunetele si culorile se armonizeaza. Cînd dragestea sa stins, sentimentului de dezamãgire îi corespunde o naturã, sumar ..veleitatã.., cu plopi stingheri, cu cetuiri, brume si ploi, cu întinderi ..borede.., albe, nemiscate si reci (de cîte ori iubita..., Pe lângã plopii fãrã sot, De ce nu-mi vii, Din valurile vremii, Sonete etc. ).
Relatia aceastã, specificã poeziei eminesciene, este de facturã romanticã dar ea are (prin obsesia codrului ocrotitor, a naturii primitoare) si rãdãcini în folclorul românesc.
