Era o zi frumoasă de Iunie când mi-am dat seama că de fapt mai bine aș ieși afară decât să stau în bezna din camera mea. O limină puternică aproape că mă orbise în momentul în care ochii mei au făcut contact cu soarele mirific de afară. Era cald, chiar foarte cald... Nu puteai rezista nici măcar 10 minute la soare fără să te prăjești. Mi-am luat o carte drăguță pe care mi-o dăruise bunica mea, și m-am așezat la umbră lângă un copăcel singuratic.. Paginile superbe ale cărții m-au scăldat în acea lume inexplicabilă, făcându-mă să nu mai vreu să ies...
