Dupa o indelungata toamna, iarna si-a facut in sfarsit aparitia.
Fulgi mari si grei se lasa in seama vantului neintrerupt. Firele de iarba se lasa la pamant coplesite de frigul intens. Copacii mohorati, suspina in tacerea plecarea toamnei.
Natura se pierde sub albul rece al zăpezii. Casele par sa se scufunde in marea infinita a omatului. Din scorbura unui stejar batran, o vrabie isi croieste drum spre ramurile din varfurile copacului, insa vantul amenintator nu-i permite. Revine pe creanga din apropierea scorburii. Isi arunca o ultima privire asupra peisajului parca rupt de realitate. Il priveste cu admiratie, insa si cu o oarecare nostalgie. Nicaieri nu exista semn de viata si cu toate, inca asteapta. Se uita inspre cerul tulbure invadat de mii si mii de fluturi albi, intristand-o si mai mult. Intr-un final, se intoarce in scorbura sa infrigurat cu speranta ca primavara sa se intoarca cat mai repede si sa rupa blestemul aspru al iernii.
