Lumea necuvantatoarelor
Tin minte ca am fost odata la padure cu bunicii mei. Ah,ce m-am mai bucurat. Iubeam sa simt aerul cald trecand pe langa mine. Si imi iubeam bunicii. Mi-am facut un bagaj asa de mare,incat puteai spune ca plec in vacanta!
Am plecat fericit\fericita (depinde cum vrei tu eu o sa pun de aici incolo fericita) spre masina cand,pe trotuar am vazut o mica broscuta . Parca ma implora cu ochii ei sa o iau cu mine la padure. Sa simta cum e in natura. Nu prin masini si aglomeratie. In sfarsit am ajuns la padure si mi-am coborat gigantul bagaj. Am luat broscuta si am dus-o la un lac sa isi faca prieteni si,de ce nu,o casa. Am ramas uimita de cantecul privighetoarei. Am stat putin intr-un fel de transa ascultand aceasta solista. Am trecut mai departe,indepartandu-ma putin de bunicii mei. Am vazut o caprioara ce s-a ranit,si am ajutat-o cum am putut. A dat din botisor in semn de recunostinta. M-am uitat in jur si am vazut o buburuza,care cazuse. Am ridicat-o si am pus-o pe o frunza. Sunt sigura ca mi-a multumit,chiar daca nu poate vorbi. Dupa cateva minute,realizez ca m-am pierdut. Strig disperata dupa ajutor,dar nimic. Zaresc caprioara ,apropiandu-se de mine cu buburuza pe o ureche. Mi-a facut semn cu capul ei sa ma urc pe ea. Am urcat incet,cu speranta ca nu o voi rani. Buburuza mi-a aratat drumul spre bunicii mei. Am ajuns cu bine si mi-am imbratisat bunicii. Le-am multumit animalelor ,la fel cum mi-au multumit ele.
Inca imi amintesc acea intamplare,e uimitor cum pot intelege aceste animale ajutorul pe care il primesc! Lumea necuvantatoarelor e magica!
