Ingerul copilariei
O zi pustie de toamna. Merg prin parcul,parca gol,trist si parasit. Cine mai poate sa se mai gandeasca la a iesi in aer liber,prin parc ..in afara de mine,in aceasta zi rece? Nimeni...Toata lumea sta si se uita pe fereastra pentru ca observ tot mai mult priviri mirate indreptate catre mine.
Dintr-o data,o copila tanara,cu ochii albastri,rochita alba ,balerini imaculati si par cafeniu cu urme de auriu si-a facut aparitia. Era un Inger...Un Inger pazitor...Cu puteri uimitoare...Era ....Ingerul meu pazitor. Dar...parea totul imaginar...ireal. Un amalgam de sentimente,de iubire,fericire se asterneau in sufletul meu. Era clar ca nu era un vis.
Frumusetea ei divina nu o pot descrie in cuvinte.Un glas atat d firav,suav si plin de suspine usoare si tremurate imi spuse:
- Stiu ca iti e dor de copilarie,ca si mie,asa ca vreau sa te intreb daca vrei sa vii cu mine,acolo unde totul e un Rai,unde totul se intampla cum vrem noi,unde totul este roz.
- Mi-ar placea,dar ce vor spune oamenii care ma iubesc?
- Cu siguranta ca le va trece foarte greu ,dar ...le-ai putea spune ca viata ta ar fi mai usoara cu noi,acolo Sus,decat aici.
-Nu pot,suspinai...Mi-ar fi greu sa ma despart de prieteni.
Dintr-o data,disparu. Ce s-o fi intamplat? Oare de ce tocmai mie mi s-a intampla asta?
Adio...Ingerul Vietii, Ingerul meu Pazitor!! Sper...ca te vei intoarce vreodata,dar sper...sa nu fie prea tarziu...
