În prima strofă se conturează imaginea voievodului
Mihai ca figură legendară din istoria românilor.
Fulgerul pe care îl poartă în mână simbolizează
atitudinea sa radicală față de oștirea păgână cu
care se confruntă. Atât oțtirea cât și caii par a
face front comun cu vodă, reușind să dezbine
armata turcă și să îl doboare pe conducătorul lor,
Sinan Pașa. Mai departe portretul lui Hassan se
depărtează de lunca, locul desfășurării acțiunii,
în timp ce în strofa a patra Mihai lovește din nou
armata turcă, zdrobind-o. Caracterul său de
războinic neînfricat se vădește și din reacția
pașei în strofa a cincea, prin uimirea acestuia
față de deznodământul luptei, voievodul român
prefigurându-se învingător. Adresarea directă din
strofa a șaprea și a noua subliniază temerea pașei
față de Mihai, căci acesta se arată de
neînduplecat în înaintarea sa spre victorie.
Hassan fuge rupând pământul, iar statura lui lui
vodă este evidențiată printr-o descriere ce
conține o enumerație de hiperbole în strofa a opta
(vodă-i un munte, gigantică cupolă, barba-i ajunge
la cer). În penultima strofă turbanul îi cade
pașei, ceea ce semnifică o înfrângere clară, iar
alergarea arată spaima care îl cuprinde când îți
dă seama de acest fapt.În cele din urmă scapă
ajutat de supuții săi (Spahiii din corturi îi dau
scăpare), însă lașitatea este trăsătura sa
definitorie.
