La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugerează persistența atmosferei deprimante. Repetiția conjuncției “și” amplifică atmosfera macabră: “Și flori de plumb și funerar vestmânt - / …si era vânt… / Și scârțâiau coroanele… și-am început să-l strig… și era frig… și-i atârnau aripile de plumb….”. Epitetele “adânc”, “întors”, “funerar”, “singur” contribuie la realizarea unei neliniști metafizice. Frecvența consoanelor “m, b, v, l” , a diftongului “au” și a triftongului “eau” sugerează foarte bine plânsetul, ca ecou al atmosferei insuportabile, realizând o muzicalitate interioară a versului. La nivelul prozodic se constată folosirea iambului.asta este doar compozitia
