Mama este începutul tuturor începuturilor.” spunea Grigore Vieru, unul din cei mai renumiţi poeţibasarabeni. Dar oare cine a reflectat mai intens, mai emoţionant, mai frumos motivul mamei în poeziile sale decât Vieru?! A scris poezii despre părinţi, patrie, copii, limbă… şi mamă.
Pentru Vieru mama e patria, mama e cuvântul (logos), mama e libertatea, demnitatea națională, zeiţa protectoare, dorul şi jertfa zidirii. Asemenearăzboinicilor-strămoşi cu ştiinţa de a se face nemuritori, şi Grigore Vieru nu se teme de moarte, ci numai de suferinţa Mamei-Ţară: De moarte nu mă tem, / Mă tem de suferinţa mamei / De o vedea că nu-s. / De moarte nu mă tem, / Dar cine, cine, dulceo, / Iubi-te-va mai mult ? // De moarte nu mă tem, / Dar cum să-mbrace sufletu-mi / Celalt, al bolţii trup ? / Căci sus e nesfârşit adâncul, / Iar sufletu-mi e doară / Cât ochiul tău cel umed. // De moarte nu mă tem, / Mă tem să nu apese trupu-mi / Suflarea de izvor. / De moarte nu mă tem, / Dar cântă pasărea pe ram / şi lunca nu mă ştie. („Doină”) Patria-Mamă este pentru eroul liric al lui Grigore Vieru aroma, aurul desfăşurării vieţii zi şi noapte: Piatra asta e o pâine caldă. / Vântul ăsta e un vin domnesc. / şi pelinul – busuioc sălbatic. // Vine ziua aurindu-mi pâinea. / Vine seara aromindu-mi vinul. / Vine mama îndulcindu-mi gândul. Desigur, dacă eşti bună sămânţă: Dar mai întâi / să fii sămânţă. / Tunet să fii. / Ploaie să fii. / Lumină să fii. / Să fii os / de-al fratelui tău / retezat de sabia duşmană. / Brăzdar să fii. / Doină să fii / Ca să ai dreptul / a săruta acest pământ / îndurerat / de-atâta rod. („Dar mai întâi”). Mâna Mamei-Patrii este coroană-
